Idealist

In ultima perioada am avut mai multe discutii „filozofice” in mai multe domenii. In toate aceste discutii la un moment dat mi s-a spus „esti idealist, realitatea e altfel”. Si daca stau bine sa ma gandesc e adevarat. Dar oare e gresit? Nu, cu siguranta nu. Cred ca sunt la varsta la care inca mai pot visa,  inca mai pot spera, inca mai pot avea idealuri. Stiu ca realitatea e mult diferita fata de ideal dar vreau sa continui sa sper si sa lupt.

Poate nu voi ajunge sa imi ating idealurile dar nu vreau sa spun mai tarziu „de ce nu am încercat,  puteam”. Si chiar daca pierd o batalie stiu ca o batalie pierduta nu inseamna un razboi pierdut. Vreau sa fiu omul care continua sa se ridice, sa stea in picioare si sa lupte chiar daca a primit mai multe lovituri care ar fi trebuit sa fie fatale. Vreau sa fiu omul care a obtinut ceva, nu a primit totul pe tava.

Stiu ca la unele capitole probabil voi fi invins, dar inca sunt in picioare, inca visez…cine imi poate interzice asta?

Cel mai curajos om!

Astazi vreau sa vorbesc despre ceva mai delicat…ce este pentru mine un om curajos.

M-am intrebat mult timp ce inseamna a avea curaj? Desigur ca suntem invatati inca de mici despre un anumit tip de curaj prezent in basmele sau naratiunile studiate la scoala. Aici intalnim eroi care savarsesc acte pline de eroism de unde rezulta ca ei au curaj.

Dar din punctul meu de vedere actele de eroism nu sunt cea mai clara dovada de curaj. Curajul pentru mine este a spune exact ceea ce simti, exact cum simti. Nu stiu de ce in ziua de astazi persoanele care sunt sincere si se deschid sunt catalogate ca persoane moi, slabe etc. De multe ori oameni reci, care actioneaza fara sa le pese, cu tupeu sunt considerati curajosi. Dar in acest caz cred ca facem confuzie intre tupeu si curaj, doua lucruri total opuse.

Intro lume plina de prejudecati, in care toata lumea povesteste despre toata lumea, in care anumite persoane abia asteapta sa mai afle doua trei lucruri despre alte persoane pentru a mai avea ce povesti, sa poti sa iti exprimi sentimentele deschis, sa spui persoanei in cauza lucrurile care te dor, sa iti spui visele tale, sperantele tale, dorintele tale, problemele tale mi se pare un lucru care necesita un curaj deosebit. Ce poate fi mai greu de atat?

Cel mai curajos om pentru mine nu este acel om care face anumite lucruri(de multe ori putem fi constransi sa actionam in anumite feluri) ci cel care poate sa vorbeasca deschis si fara jena despre sine insusi!

PS: din lipsa de timp am renuntat sa mai scriu cu diacritice.

Am revenit!

Salutare,

 

După cum unii aţi observat am fost inactiv o perioadă lungă de timp, cam un an. Am renunţat să scriu din mai multe motive: comoditate, lipsă de timp, lispă de inspiratie uneori…iar după un timp am şi uitat de blog.

Ce m-a făcut să revin? Cele cateva mii de vizualizări pe care am fost suprins să le constat mă fac să cred că nu sunt un blogger chiar aşa de slab, nu sunt total afon în a aşterne cuvinte ” pe hârtie” şi că temele abordate de mine prezintă un relativ interes. Poate pentru unii câteva mii de vizualizari vi se par nesemnificative, dar mie mi se pare destul de mult în condiţiile în care nu mi-am promovat blogul timp de un an, iar „reclama” (nici măcar nu o pot numii aşa) anterioara este nesemnificativă.

Nu în ultimul rând vreau să vă mulţumesc şi să vă invit să staţi pe aproape, voi încerca să scriu cât mai des.

 

Toate cele bune!

Aceași greșeală

Poate m-am obișnuit să scriu despre o lume ideală, despre multe greșeli ale lumii de astăzi, despre ceea ce fac eu și am lăsat impresia că sunt perfect (sau asta cred eu despre mine). În realitate nu este așa, gresesc mult.

Stiți momentul acela când realizați că faceți ceva greșit, că ceva nu este bine. Atunci iei noi decizii și-ți promiți că nu vei mai face asta nicio dată. Am trecut prin asta, mi-am zis că nu voi repeta greșeala. La început am fost foarte atent la acest aspect, dar încet, încet am uitat, am început să nu mă mai gândesc la acea greșeală până când am uitat complet.Totul părea frumos, perfect, că merge bine și dintr-o dată m-am trezit că fac aceași greseală.

Sunt cumplite gândurile care mă trec. Ce voi face? O greșeală se poate repara o dată, a doua oară este mult mai greu. Pot să repar încă o dată? Stiu ca trăim într-o lume cu pricipiul celei de a doua șanse, dar oare a treia șansă există?

Știu că va fi greu să dovedesc că știu și pot să fac lucrurile bine. Va fi greu să obțin o nouă sanșă. O dată ce te-ai ars, sufli și-n iaurt…Mă gândesc că poate există șanse atât timp cât tu ești dispus să încerci din nou. Mi-aș dori să fie așa, dar în același timp știu că câteodată este prea târziu.

Mă întreb ce va fi, depinde într-o oarecare masură și de mine. Sunt din nou în momentu în care iau noi decizii și plănuiesc să fac lucrurile ca la carte. Oare voi reuși? Nu știu, dar mi-am promis asta.

O zi

Încă o noapte în care nu pot să dorm. A mai trecut o zi. Nimic nou sub soare. De fiecare dată când soarele răsare dimineața într-o zi, ea știe că va veni seara când va trebui să apună. Fiecare zi știe că are doar 24 de ore. Fiecare zi știe că în curând vom vorbi despre ea la trecut.

În cele 24 de ore fiecare zi ne arată cum este ea. Unele sunt ploiase, altele însorite, unele reci, altele calde, unele cu multe ore de lumină, altele cu puține. Fiecare zi încearcă să fie unică în felul ei.

O zi știe că cel mai probabil va fi amintită după evenimentele care s-au produs pe durata ei. O zi știe că nu poate să mintă la nesfârșit și într-un final trebuie să arate așa cum este.

O zi este o zi. Fiecare zi știe că este frumoasă în felul ei. O zi știe că nu va fi placută de toti dar se bucură de cei care o plac.

Mi-as dori ca fiecare din noi să fim o zi.